Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpriorii casnici, salvaţi într-o rezervaţie

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 27 octombrie 2009 ·

6 căpriori şi cerbi mai mult sau mai puţin domestici fac casă bună cu zimbrii din Vama Buzăului. Vedeta ţarcului este Raluca (foto), puiul de ciută care mănâncă din palmă, îi place să fie mângâiată şi linge camioneta îngrijitorului

Victimele sezonului de vânătoare la căprior din această primăvară au propriul lor „cămin social”. Şase căpriori, dintre care cinci pui născuţi în primăvara acestui an, s-au întâlnit la Valea Zimbrilor, din Vama Buzăului. Soarta i-a adus pe fiecare aici după ce mamele lor au fost împuşcate. O parte din ei au fost crescuţi o perioadă în gospodării, iar stăpânii au realizat că aceste necuvântătoare sprinţare nu se bucură să împartă o curte pavată, cu pisica, câinele şi automobilul din dotare. „Au fost aduse de unele persoane care le-au găsit sau au intrat în posesia lor. Ele au fost abandonate în pădure şi au avut noroc, căci altfel erau sortiţi morţii. Proprietarii şi-au dat seama că nu le pot oferi condiţiile din sălbăticie şi le-au adus la noi. Aici le merge nemaipomenit de bine”, a declarat Fabian Roth, directorul rezervaţiei de zimbri, precizând că „avem în total 6 căpriori, 3 iezi şi un ţap, o ciută şi, mai nou, un pui de cerb. Puiul de ciută l-am numit Raluca, iar pe ţap îl cheamă Bambi”.

Raluca, prietenă cu camioneta

Vedeta incontestabilă a rezervaţiei este Raluca, adusă aici săptămâna trecută. Crescută ca animal de companie, ciuta nu se stresează de prezenţa omului. Ba din contră. Întinzând mâna, şi-a băgat boticul prin gard pentru a-şi căpăta răsplata. Văzând că nu avem nimic bun pentru ea, ne-a întors spatele şi s-a tolănit în iarbă. Cel mai mult îi place compania îngrijitorului, care o mângâie şi o alintă. La fel ca multe alte femele bipede, ea este interesată de fapt de maşina lui. Curios, Raluca a făcut o pasiune pentru camioneta din rezervaţie, pe care o însoţeşte peste tot. Şi mai ciudat este c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°