- Cultural - nr. 405 / 27 Octombrie, 2009 Daca ar fi sa imi aleg de la inceput o profesie, cu siguranta, ar fi tot aceea de dascal. Nu cred ca exista lume mai fascinanta decat lumea scolii, in care se plamadesc si rodesc caractere, inteligente, sentimente nobile si virtuti morale. Cu toate ca rolul de modelator al personalitatii tinerilor, pe care il joaca dascalul, este inca din Antichitate recunoscut si afirmat, este dificil pentru stiintele educatiei sa explice cum, cand si in ce imprejurari se realizeaza, cateodata spontan, deliberat aceasta "intalnire" sau "coincidenta" a unor stari psihice apropiate, inrudite, si care pot influenta ulterior decisiv evolutia tanarului. A fi educator inseamna a sti ca trebuie sa captivezi interesul si sa castigi increderea interlocutorului pentru ceea ce vrei sa realizezi si apoi sa stii cum sa duci la indeplinire intentia sau scopul urmarit. Numai impreuna aceste grupe de insusiri fac din educator un model sau o sursa de inspiratie si de imitatie. Copilul/tanarul, la randul sau, trebuie sa stie ca si el este solicitat si obligat sa caute, sa gaseasca si sa preia din contactul cu dascalii sai toate elementele necesare pentru a-si construi personalitatea pe masura aspiratiilor si idealului sau. Contactul sau contactele dintre cei doi parteneri ai actului educativ produc de cele mai multe ori o stare de atasament la oferta magistrului. Simtim treptat ca in oferta ce ni se face gasim tot mai multe si mai puternice "elemente" de care avem nevoie. Ne-a frapat inteligenta, conduita morala sau darzenia dascalului pe care l-am urmarit cu interes, constatand ca unele din aceste insusiri ne-au influentat in asa masura incat simtim ca mergem pe urmele sale. Nu sunt rare cazurile in care ne propunem preluarea in propriul comportament a unor aspecte din conduita educatorului, a acelor trasaturi care ne definesc ulterior personalitatea. Este