Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Fuchs, consilier pentru proiecte de 1,3 miliarde de euro

Publicat in Adevarul, marți 27 octombrie 2009 ·

Partner managerul Spiegelfeld a venit în România în 2004, cu 10.000 de euro în buzunar pentru demararea unei afaceri imobiliare. Pentru omul care a negociat cea mai mare tranzacţie cu terenuri de anul trecut, piaţa imobiliară din România nu s-a blocat. Chiar s-ar putea spune că 2009 i-a deschis noi perspective. Daniel Fuchs se aştepta la un oarecare blocaj imobiliar, astfel încât şi-a luat din timp măsuri de prevedere. „Stagnarea pieţei a început încă din vara lui 2007. Românii nu şi-au dat seama că va urma recesiunea decât odată cu căderea bursei“, opinează Daniel Fuchs.

El nu îşi simte afacerea ameninţată din două motive. În primul rând, cea mai mare parte din profitul de anul trecut a păstrat-o în firmă, astfel încât chiar dacă nu ar încasa niciun ban, tot nu ar avea probleme financiare vreme de doi ani. În plus, oferă consultanţă pentru câteva proiecte mari, exclusive, a căror valoare se ridică la 1,3 miliarde de euro. Unul dintre ele presupune dezvoltarea unui parc eolian în Dobrogea, iar un altul se referă la o investiţie în valoare de 150 de milioane de euro.  În plus, se află în negocieri cu privire la dezvoltarea a două noi parcuri de retail, unul în Bucureşti şi unul în Braşov.

Birourile mici, cele mai căutate

În 2009 a intermediat închirierea a aproximativ 2.000 de metri pătraţi de birouri. Singura suprafaţă mai mare, de 600 de metri pătraţi, a fost închiriată în City Gate. „Cele mai căutate birouri sunt cele din centrul oraşului şi de dimensiuni mai mici“, explică Fuchs. Acum se află în negocieri pentru închirierea clădirii Pipera Business Tower, pentru care proprietarul doreşte un singur chiriaş sau, în cel mai rău caz, câteva companii puternice cu care să semneze contracte pentru suprafeţe cât mai mari. Pipera Business Tower se află în nordul capitalei şi are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 13.000 de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 49 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 39 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 44 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 47 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 35 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 56 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°