Bulgarii o duc mai bine decât românii. Pe timp de criză, ţara vecină a ocupat poziţia 46 în topul celor mai prospere state din lume, cu două poziţii mai sus decât România într-un clasament realizat de Legatum Institute. Şi Cehia şi Polonia sunt peste Românai la capitolul prosperităţii, cupând locurile 25, respectiv 29.
Românii se pot mândri, totuşi, că o duc mai bine decât ruşii (locul 69), ucrainienii (locul 61) şi turcii (locul 69).
Astfel, România ocupă locul 52 în functie de fundamentele economice, 40 în funcţie de antreprenoriat şi inovaţie. Ţara noastră stă cel mai bine la capitolul instituţii democratice (locul 33), şi cel mai rău in funcţie de capitalul social (locul 102).
Cele mai prospere ţări ale lumii sunt: Finlanda, Elveţia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Australia, Canada, Olanda, Statele Unite şi Noua Zeelandă.
La polul opus, cele mai sărace state ale lumii sunt Yemen, Sudan şi Zimbabwe.