Amandoi candidatii la premieratul Romaniei din ultimele zile ale Guvernului Boc puteau parea cuiva neprevenit niste nemti. Amandoi sunt seriosi si gravi, amandoi par o garantie a unei corectitudini indelung visate de toti alegatorii. Amandoi, mai ales dl Klaus Iohannis, vorbesc asemenea unor oameni normali, cu cuvinte ale limbii romane nebatatorite de politica. Sigur, dl Lucian Croitoru are avantajul ca este un tehnocrat, dar a si imprumutat cate ceva din vorbele celor din spatele sau.

Obsesia nemtilor nu e foarte veche in mentalitatea poporului roman, dar nici prea noua nu e. In limba romana a secolului XIX, se poate controla in literatura, costumele europene erau numite, mai ales de catre tarani, haine "nemtesti". Macar ca, de cele mai multe ori, moda o aduceau bonjuristii, cei care ziceau bonjour, iar nu Guten Tag. Nemtii, li s-a parut politicienilor romani de atunci, ne pot salva si de luptele pentru domnie din anii lui Cuza.

Mai incoace, in secolul trecut, circula o vorba, zice-se, a lui Arghezi, care, invitat la Buftea, fabrica de filme romaneasca a acelor ani, si aratandu-i-se aparatura germana, ar fi exclamat in final: "Pacat ca n-avem nemti". Nu stiu insa daca acum chiar si nemtii ne mai pot salva. Caci, asa cum observa dl Klaus Iohannis, etnia nu e o garantie a priceperii; era, poate, un mit, pentru ca poporenii de la noi vazusera doar mecanici si ingineri nemti, specialisti, tehnocrati. Apoi e acea nepotrivire intre roman si organizare, intre roman si tinutul de cuvant, pe care o recunoastem chiar noi insine, in mod traditional, pe dos decat la nemti. In orice caz, prin aparitia sa serioasa si deloc dispusa sa reproduca vreun cantec din tinerete gen "pusca si cureaua lata" ori alte giumbuslucuri verbale care ies din gurile multor politicieni de azi de la noi, si dl Lucian Croitoru putea parea un neamt. De parca dl Traian Basescu le-a