Bancherii recomandă creditarea în lei pentru că este mai avantajoasă pe termen lung decât cea în euro sau altă monedă. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu Ei spun încă să instituţiile de creditare fac o mare greşeală prin menţinerea unor marje ridicate la împrumuturile în lei.
De exemplu, Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), factorii de pe partea de cerere şi ofertă arată că ar trebui să ducă la o creştere superioară a creditării în lei faţă de cea în euro.
„Băncile încearcă prin marjele mari la lei să acopere pierderile din ultimii ani. Asta nu e bine, pentru ca penalizează actualii clienţi pentru greşelile făcute chiar de ele (bănci – n.r.). Acestea trebuie să-şi asume pierderile chiar dacă vor avea profit mai mic”, a spus Lazea, în cadrul seminarului „Ce credit este mai bun – în lei sau euro?”, organizat de Ziarul Financiar.
Totodată, Lazea crede că împrumuturile în lei au o marjă atât de mare pentru că băncile au atenţia mai mult îndreptată spre sectorul guvernamental, care trebuie să reducă deficitul bugetar.
Astfel, a încercat economistul şef al BNR să explice paradoxul privind creditarea. „În loc să asistăm la o expasiune a creditării în lei asistăm la o contracţie”, a explicat Lazea.
„Băncile omoară găină care pot aduce ouă de aur”
Potrivit acestuia, marja la creditele în lei a crescut de la 2,4 puncte procentuale în decembrie 2008 la 7,3 puncte în august. „Cred că băncile omoară găină care pot aduce ouă de aur”, a menţionat Lazea.
Pe de altă parte, deşi piaţa nu oferă perspective foarte bune pentru creditarea în lei, Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, spune că băncile se confrunta cu un val de credite neperformante şi de aceea marja ridicată la creditele în lei este justificată.
La rândul său, Graţia