Aproximativ 54% dintre români au renunţat, în acest an, la vacanţă, din cauza crizei care le-a micşorat substanţial veniturile, informează un studiu realizat de Comisia Europeană.
Românii ocupă astfel locul trei în topul europenilor care au făcut economii în acest an eliminând concediul de pe lista priorităţilor. Pe primele locuri se află Slovacia, unde 57,9% dintre cetăţeni au renunţat în acest an la vacanţă şi Malta, cu 60,8%. Cel mai bine o duc finlandezii, 88% dintre aceştia spunând că au fost în concediu în acest an şi intenţionează să călătorească în scop turistic şi în această iarnă.
Din cei 46% dintre români care au fost totuşi în vacanţă în acest an, aproape jumătate (39%) a răspuns că şi-au micşorat substanţial bugetul de vacanţă în acest an.
Vacanţă în România
Destinaţia preferată de vacanţă a românilor din acest an a fost, de departe, România. 68% dintre respondenţi susţin că şi-au petrecut sau îşi vor petrece vacanţa în ţară. Aproximativ 23% dintre români au călătorit în scop turistic, în acest an, în ţările Uniunii Europene, în special în Bulgaria şi în Italia, şi doar 6% au plecat în vacanţă în afara UE, informează studiul citat.
Pentru anul viitor se pare că românii sunt mai încrezători şi şi-au propus să odihnească şi să se distreze mai mult. Astfel, doar 27% dintre respondenţi au spus că la anul nu vor pleca în vacanţă. Totodată, 12% dintre români au spus că vor merge cu siguranţă în vacanţă în 2010, iar 27% dintre respondenţi vor fi nevoiţi să facă economii suplimentre pentru a beneficia măcar câteva zile de relaxare într-o zonă turistică.
La studiul realizat în luna septembrie de Comisia Europeană au răspuns 1.010 români.