„Nefiind un sceptic, cred că ne îndreptăm spre un colaps al sistemului teatral care, la ora asta, funcţionează prost. E o vină a sistemului, pentru că, în mod normal, teatrul ar trebui gândit pe bază de contracte. Sistemul actual ne îngroapă pentru că totul e lăsat la voia întâmplării, iar teatrul nu se poate face aşa. Teatrul trebuie făcut într-un timp dat - pentru că eu cred că teatrul e o energie.“ (Dragoş Buhagiar, scenograf)

Dragoş Buhagiar este la ora actuală cel mai titrat creator de teatru român, cu un număr de cinci Premii UNITER pentru scenografie şi numeroase alte diplome de excelenţă şi distincţii oferite de cele mai importante festivaluri de teatru din ţară. Calitatea sa de membru în Senatul UNITER conferă observaţiilor sale o valoare de vivisecţie sinceră, o analiză pe care orice sistem, care se vrea performant, ar trebui să şi-o permită din când în când.

Teatrul românesc, după 20 de ani de la desfiinţarea cenzurii politice, nu a reuşit să-şi găsească locul şi rostul în societatea românească. Acţionarul principal al teatrului românesc este statul, cele câteva săli private nefiind însă exemple de teatru românesc independent, ci mai degrabă joint-ventures fie cu bani din activităţi comerciale gen baruri şi restaurante, fie cu bani de la stat intraţi la „privat“ pe bază de clientelism politic şi sub o formulă pe care legea românească ambiguă o lasă la interpretarea celui care se foloseşte de ea prima dată.

Modernizarea teatrelor a început cu dotarea sălilor cu aer condiţionat, schimbarea mobilierului şi zugrăvirea clădirilor. Numai că reabilitarea clădirii unui teatru nu este întotdeauna reţeta pentru un nou început. Clădirea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi a intrat în reparaţii în anul 2007. Cristian Hadji-Culea, directorul teatrului din 2006, în încercarea de a acoperi lipsa scenei, a făcut însă un lucru remarcabil: a