Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Ştefan Porumb, juristul care termoizolează imobilele ploieştenilor

Publicat in Adevarul, marți 27 octombrie 2009 ·

A cumpărat o firmă de polistiren anul trecut, în plină criză economică, şi spune că pe viitor vrea să se extindă cu alte două fabrici. După ce a terminat Facultatea de Drept nu a găsit de lucru în domeniul juridic şi s-a angajat la un producător eleveţian de polistiren. „Am stat patru ani angajat la firma respectivă. Prima dată mă ocupam de preluarea comenzilor şi după aceea am fost reprezentantul firmei pe Bucureşti şi Moldova. Pe vremea aceea era destul de greu să le explici oamenilor ce înseamnă polistiren pentru că nimeni nu îl folosea pentru izorea imobilelor”, spune Ştefan. După patru ani, Ştefan a plecat şi şi-a deschis propria firmă la Păuleşti.

„A fost prima aventură de genul acesta şi am fost primii din ţară care am adus utilaje pentru fabricarea polistirenului din Asia. Cei trei producători care existau la nivel naţional investiseră sume exorbitante în utilajele pe care le cumpăraseră din Europa. Ale noastre erau mai ieftine, însă suficient de bune încât să ne putem face treaba bine cu ele”, ne-a mai zis tânărul. Fabrica livra polistiren în special societăţilor comerciale din Prahova şi din judeţele limitrofe. Fabrica a mers patru ani, după care acţionarii au hotărât să o vândă.

Banii vin greu din piaţă

Ştefan s-a angajat între timp la alte societăţi de profil până în iarna anului trecut când a cumpărat o firmă de polistiren în Valea Călugărească. „Vânzările merg foarte bine dar din cauza crizei banii vin foarte greu din piaţă mai ales în cazul societăţilor mari de construcţii. Dacă anul trecut erau clienţi care nu aveau probleme cu banii, acum sunt destui care au dat şi faliment”, spune omul de afaceri.

Ştefan îşi doreşte ca firma să devină un centru specializat pe termoizolarea clădirilor. În ultima vreme a început să aibă comenzi tot mai multe de la asociaţii de locatari, atât din Ploieşti cât şi din Pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°