Salamul nu mai este de mult timp o delicatesă pe care să o consumăm doar la ocazii speciale, în diverse combinaţii inspirate din gastronomia mondială. Acest preparat se găseşte în frigiderele tuturor şi a devenit chiar un element nelipsit din meniul zilnic.
Salamul este, ca multe alte mâncăruri, o invenţie italiană. Locuitorii din mediul rural al acestei ţări au fost cei care s-au gândit să creeze un preparat care să fie comestibil un an, fără să fie nevoie să fie ţinut la rece. Aşa că au transformat puţin reţeta de cârnaţi şi au inventat salamul - un preparat negătit, fermentat, uscat şi afumat - şi l-au botezat derivându-i numele din termenul italian „sare“, care înseamnă sărat. Iniţial, cuvântul „salam“ era folosit pentru a face referire la orice tip de carne sărată, însă mai târziu definiţia a fost restrânsă, iar cuvântul era folosit doar când se vorbea despre carnea tocată, sărată şi condimentată.
Procesul de producţie a salamului este destul de simplu: carnea tocată şi condimentată este introdusă într-un tub transparent (în prezent, folie, însă iniţial se foloseau intestine de animale), care este apoi legat la ambele capete. Cele mai multe sortimente de salam sunt făcute din carne de porc şi de vită, însă există salamuri făcute din carne de vânat, de cal, de miel şi de capră. În afară de carnea propriu-zisă, salamul poate să conţină şi grăsimi, vin, grâu, amidon de porumb, sare, condimente şi ierburi aromate.
Reţete italiene de salam
Pentru că reţeta originală era italiană, nu este de mirare că majoritatea denumirilor de salam sunt inspirate din Peninsulă. Pe măsură ce salamul a fost integrat în gastronomia mondială, fiecare ţară a venit cu propriile sortimente, care diferă, în esenţă, prin mirodeniile folosite şi, eventual, prin combinaţiile de carne ce constituie materia primă. Şi totuşi, salamurile italiene rămâ