Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu „Mi-ar placea sa fiu un presedinte antrenor" (video)

Publicat in Ziua Constanta, marți 27 octombrie 2009 ·

Prezent, ieri, la lansarea regională de la Constanţa, candidatul independent Sorin Oprescu a promis că, din calitatea sa de posibil şef al statului, nu va fi la comanda nimănui şi nu se va lăsa manipulat „Este nevoie de independenţi, pentru că ei nu au butoane şi stăpâni", a susţinut Oprescu„În urmă cu cinci ani se năştea cuvântul de preşedinte jucător. (...) Mie mi-ar plăcea să fiu un preşedinte antrenor. Antrenorul este cel care uneşte echipa, antrenorul este ăla care îi spune lui X-lescu că nu intră în echipă să joace pentru că a stat până la patru în discotecă şi e obosit. Antrenorul este acela pe care nu-l cunoaşte lumea decât când îl scriu ziarele".

La doar câteva zile de la startul campaniei electorale pentru prezidenţiale, candidatul independent Sorin Oprescu a pornit într-un periplu electoral în mai multe oraşe ale ţării pentru a-şi face cunoscut mesajul în faţa alegătorilor. După ce în cursul dimineţii s-a aflat la Medgidia, unde a fost întâmpinat de cinci sute de susţinători care i-au adus în prim plan probleme cotidiene, la prânz a fost prezent la inaugurarea oficială a sediului său de campanie, de pe bulevardul Mamaia, în apropierea Delfinariului. Aspirantul independent la fotoliul cel mai mare în stat a venit apoi în faţa reprezentanţilor mass-media pentru a le explica motivele pentru care a decis să intre în această cursă electorală, chiar dacă în urmă cu nouă luni susţinea contrariul.

This text will be replaced  

„Am plecat prin ţară ca să le spun oamenilor şi să îi rog să mă ajute ca împreună să schimbăm România. Trăim într-o stare de dezinteres general. Partidele au pus copita politicului peste orice: peste instituţii ale statului, spitale, învăţământ... Am ajuns în faza în care, dacă nu eşti într-un partid, eşti dat afară", a susţinut, cu vehemenţă, Oprescu, la întâlnirea cu reprezentanţii mass-media.

În ceea ce priveşte mar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 2 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 2 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum o ora
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 6 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Rusia şi China au început desfășurarea unor exerciţii navale comune în Marea Japoniei

HotNews acum 53 minute
Rusia și China au început sâmbătă exerciții navale în Marea Japoniei, au informat agențiile de presă rusești, citând un anunț al Flotei ruse din Pacific, transmite Reuters. „Un detașament comun de nave de război din cadrul Flotei Pacificului și al M

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 2 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 2 ore
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Ucraina va suplimenta cheltuielile militare cu 12 miliarde de dolari. Zelenski a semnat legea

Ziare.com acum 34 minute
Președintele Volodimir Zelenski a semnat legea care mărește cheltuielile militare ale Ucrainei cu 12 miliarde de dolari. Șeful statului a ratificat această lege la data de 21 septembrie 2024, după ce, cu patru zile mai înainte, textul legii fusese a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°