Pentru prima dată în ultimii şapte ani, contul curent extern al ţării - care contabilizează încasările şi cheltuielile nete de valută - s-a încheiat, la nivelul unei luni, în excedent. Este vorba de luna august, ultima pentru care există date globale. Aceasta după ce în toate lunile din anul în curs deficitul din contul curent extern s-a tot micşorat. Pe ansamblul perioadei de opt luni a ajuns să fie cu aproape 80% mai mic decât pe ansamblul perioadei corespunzătoare din anul trecut.

Avem de-a face cu cifre ameţitoare, care exclud ca determinările să fie puse în seama crizei, pentru că, oricât de profundă ar fi fost şi este aceasta, nu ar fi putut şi nu ar putea produce modificări de o asemenea anvergură. Explicaţiile nu pot fi decât în aiurelile şi anomaliile existente în economie înaintea crizei, anomalii şi aiureli cu care România a fost obligată să intre în vâltoarea crizei şi care au demolat-o pur şi simplu.

În cazul în speţă ar trebui, poate, să ne bucurăm de ceea ce ne spun statisticile. Pentru că, în numai câteva luni, a dispărut de pe firmament cea mai gravă problemă care confrunta România: imensul deficit de cont curent extern, care o ameninţa incendiar pe termen lung. Putem însă să ne bucurăm, având în vedere cel puţin viteza periculoasă cu care s-a produs echilibrarea contului extern şi mai ales modul în care a avut loc, respectiv nu ca urmare a vreunei măsuri de fond, ci intempestiv şi destructurant, conjunctural şi nedurabil?!

Nimic nu s-a schimbat de fapt în economia reală, aceleaşi fundamente fragile, aflate în grave dezechilibre există şi în prezent, ca şi acum câteva luni, pe vremea deficitelor aiuritoare! Doar factorul financiar este în alţi parametri. Finanţarea externă a înţărcat, şi ceea ce n-a făcut înţelepciunea celor care au condus economia a făcut rapid absenţa banilor. În rest, avem de-a face cu acelaşi cast