Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Lazea: "Băncile omoară găina care aduce ouă de aur"

Publicat in Jurnalul, marți 27 octombrie 2009 ·

Banca Naţională a României (BNR) este îngrijorată că românii preferă să se împrumute în valută, şi nu în moneda naţională. Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, dă vina pe bănci care "omoară găina care poate aduce ouă de aur".

Marjele practicate de bănci la creditele în lei au crescut de la 2,4 puncte procentuale în decembrie 2008 la 7,3 puncte în august, ceea ce echivalează cu alungarea clienţilor. "Creditul în valută a crescut în perioada august 2009 faţă de luna similară din 2008 cu 13,25%, iar cel în lei a scăzut cu 9%. Per total, creditul neguvernamental a crescut în termeni reali cu 3,1%", a precizat Lazea.

Economistul-şef al BNR a dat vina pe băncile comerciale care au crescut marja la creditele în lei de la 2,4 puncte procentuale în decembrie 2008 la 7,3 puncte în august şi care "omoară găină care pot aduce ouă de aur". Explicaţia este că băncile comerciale încearcă prin aceste marje foarte mari la lei, dar şi la euro, să acopere eventualele pierderi din credite trecute. "Băncile ar trebui să-şi asume greşelile trecute şi să nu penalizeze pe noii potenţiali solicitanţi de credite prin marje atât de mari. Nu cred că face bine nimănui o politică de penalizare a noilor clienţi", a spus Lazea, la seminarul "Ce credit este mai bun ­ în lei sau în euro?", organizat de Ziarul Financiar.

REPLICA BANCHERILOR

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi CEC Bank, Radu Gheţea, a afirmat că nu este bine ca românii să se împrumute în altă monedă decât în cea în care obţin veniturile, dar că totuşi preferă valuta. "Foarte mulţi din doritorii de credite se uită în general la o perioadă foarte scurtă şi chiar dacă angajează un credit pe 20-30 de ani, fac socoteala la rata în lei şi la cea în valută, iar cea la valută binenţeles că este mai mică", a spus Gheţea. El a adăugat că marjele măsoară în special riscul şi că este normal ca, în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum o ora
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 28 minute
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum 2 ore
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum o ora
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 5 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum o ora
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°