Încă aşteptăm acel proiect urbanistic care să îmbine interesele culturale cu spiritul comercial, loisir-ul cu consumul de cultură.
Când a apărut la Londra, pe Oxford Street, prima librărie cu cafenea inclusă, mi s-a părut un monument de vulgaritate şi o vreme am refuzat să intru în ea. Ideea venise de peste ocean. Librăria făcea parte din reţeaua americană Borders şi, în numele a ceea ce credeam a fi atunci respectul pentru cultură, o suspectam că ar fi o capitulare în faţa mercantilismului. Ulterior, am fost dusă de fiul meu, pe vremea aceea student la Oxford, la cafeneaua din Blackwells, cea mai mare librărie universitară. Cu un teanc de cărţi pe masă, ne-am abandonat amândoi plăcerii combinate pe care ne-o procurau calitatea cafelei şi calitatea cărţilor. Graţie unui tânăr de 20 de ani scăpasem de prejudecăţi, iar Blackwells a devenit o escală obligatorie a incursiunilor mele la Oxford. Stupizenia acestor prejudecăţi ar fi trebuit să-mi fie evidentă din faptul că nu mă deranja deloc faptul că muzeele aveau restaurante şi magazine, dominate desigur de cărţi. Dimpotrivă, este o plăcere să-ţi pierzi vremea prin museum-shop, nu numai la National Gallery sau la Victoria and Albert, ci şi la British Museum sau Tate, chiar dacă nu cumperi nimic. Pe de altă parte, acolo poţi cumpăra cele mai încântătoare cadouri pentru spiritele ce-ţi sunt apropiate.
Tot prejudecăţile mele de est-europeană m-au făcut să mă uit iniţial strâmb la South Bank Centre, cu arhitectura sa austeră.
L-am descoperit abia când oferta Teatrului naţional londonez a devenit irezistibilă. Este un spaţiu imens, modern, care găzduieşte Teatrul Naţional, Filarmonica şi Galeria Hayward, alături de librării şi cafenele aliniate de-a lungul Tamisei.
M-am obişnuit treptat cu concepţiile urbaniştilor londonezi care încercau să creeze spaţii culturale accesibile tuturor, agreabile şi atr
