Capul de afiş al etapei a 9-a a campionatului Diviziei A la fotbal, ediţia 1989-1990, a fost meciul Victoria - Dinamo. Practic, faţă în faţă se aflau formaţiile care în ultimele trei sezoane s-au clasat de fiecare dată în aceeaşi ordine, Dinamo pe doi şi Victoria pe trei, imediat în spatele campioanei Steaua.
Disputa dintre echipa Miliţiei şi cea a Securităţii se constituia însă într-un derby doar pe hârtie, Victoria fiind cel mai de seamă subordonat al grupării din Ştefan cel Mare dintre toate competitoarele din Divizia A care aveau obligaţia de a se da la o parte din calea "roş-albilor". Prin urmare, în octombrie '89, pe Stadionul "Victoria", situat în cadrul Complexului Sportiv Dinamo, lucrurile nu au stat identic ca în anii trecuţi, în sensul că Dinamo nu a avut nici o problemă în a se impune.
A fost 4-1 pentru trupa pregătită la vremea aceea de Mircea Lucescu, la capătul care a curs numai într-o singură direcţia, spre poarta ex-dinamoviştilor Gheorghe Niţu şi Dumitru Moraru, fiecare "apărând" poarta Victoriei câte o repriză. Firesc, golul de onoare al Victoriei, care făcea parte din regie, a venit abia la scorul de 4-0 pentru Dinamo, Costel Solomon înscriind pentru ca absolut toată lumea să fie mulţumită. După acest succes, Dinamo şi-a consolidat poziţia de lideră, totalizând 18 puncte din tot atâtea posibile.
Pe urmele dinamoviştilor după un start de campionat ratat, Steaua a făcut la rândul ei recital, depăşind-o fără probleme, la Hunedoara, pe Corvinul. Cum hunedorenii făceau însă parte din categoria prietenilor lui Dinamo, Steaua nu a avut o misiune tocmai facilă şi s-a desprins în câştigătoare abia în ultimul sfert de oră al partidei, când Minea şi Balint l-au îngenuncheat definitiv pe bravul portar Ioniţă.
În Bănie, Universitatea a primit vizita unei formaţii, Flacăra, care, impusă de sistem, îi luase locu