Dinu Patriciu a rostit un mare adevăr: candidaţii PSD şi PNL sunt interşanjabili. Ei nu sunt adversari, sunt complici.
Dacă ai stat cinci ani la Bush, spiritul devine automat liberal şi restul anilor petrecuţi la şcoala de gândire a lui Ion Iliescu nu lasă nicio urmă. Asta chiar dacă bătrânul maestru, pregătit temeinic la ruşi, te consideră pregătit să preiei ştafeta şi s-o porţi spre fotoliul de la Cotroceni, care s-a răcit nepermis de mult din momentul în care l-a părăsit. Potrivit teoriei emanate de rompetrolistul Dinu Patriciu, doar ghinionul l-a împins pe Mircea Geoană, noul său model de premier liberal, să intre cu trupul, sufletul şi afacerile în social-democraţie şi să debiteze enormităţi stângiste şi populiste. Altfel, Mircea Geoană ar fi fost un excelent candidat liberal, oricum mai bine plasat în sondaje decât Crin Antonescu, iar dacă lui Dinu Patriciu i-ar sta în puteri şi nu ar fi ceva cam târziu, le-ar schimba rapid rolurile.
Pentru că mesajul lui Patriciu exact asta spune: cei doi sunt interşanjabili. Este unul dintre marile adevăruri rostite la acest început de campanie şi el punctează foarte corect starea de fapt: coaliţia anti-Băsescu are un singur candidat, cel care îl va înfrunta în turul al doilea pe actualul preşedinte. Că el va fi Geoană sau Antonescu nu are practic nicio importanţă. Nici pentru liderii celor două partide, nici pentru oamenii de afaceri care se află în spatele lor, nici pentru trusturile media care îi promovează. Le este indiferent, din simplul motiv că aranjamentele au fost deja făcute, garanţiile date şi promisiunile parafate.
Să ne amintim de informaţia (necontrazisă de nimeni) potrivit căreia Sorin Ovidiu Vântu le-ar fi cerut liberalilor, chemaţi să se relaxeze în Deltă, şefia serviciilor secrete. Cât despre Voiculescu, cine ştie ce o fi cerut la întâlnirea de la Grivco contra prestaţiilor all inclusi