A rămas invalid în urmă cu patru decenii, însă fiind foarte ambiţios a demonstrat că destinul poate fi „întors”, iar viaţa poate fi trăită frumos. PROFIL

Născut: 22.04.1947, Almaş-Sălişte

Experienţă: Preşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotori din Judeţul Hunedoara

Educaţie: Liceul Nr. 2 din Hunedoara, secţia real

Familie: Căsătorit, are trei copii

Avea 19 ani şi lucra în Combinatul de la Hunedoara când un tren i-a secţionat picioarele. Se întâmpla în 1966, dar el îşi aminteşte şi acum senzaţia aceea de „moale” care-i tăia respiraţia şi albul de neînchipuit al osului. Între timp au sărit colegii să-l ajute şi, pentru că garou nu aveau, i-au legat un picior cu o curea şi pe celălalt cu un fular.

Optimist şi curajos

L-au dus la spital, unde a stat cinci ore în operaţie, iar abia a doua zi când s-a trezit a conştientizat că rămăsese mutilat pe viaţă.

„A fost greu, însă a contat foarte mult pentru mine atunci că am întâlnit un alt bărbat fără ambele membre inferioare, care mi-a povestit câte reuşea el să facă şi mi-am dat seama că viaţa nu se sfârşea aici“, şi-a amintit Octavian Bogdan. Prima oară când i-a părut cu adevărat rău că nu poate să meargă a fost pe 1 mai. Pe strada de vizavi treceau tineri cu steaguri, iar el se gândea că dacă nu s-ar fi întâmplat accidentul, ar fi făcut parte şi el din grupul lor entuziast.

Sudor cu proteze

„În iulie m-au dus cu avionul la Oradea, unde mi-au făcut proteze. Nu prea confortabile, dar m-am obişnuit şi, după ce am stat o vreme acasă, am revenit la serviciu”, a povestit Octavian. L-au înţeles şi colegii şi l-au ajutat, însă pe lângă referate sau fişe de protecţia muncii făcea şi munca la care se pricepea şi aşa reuşea să se simtă util. „Mă întindeam pe jos şi sudam, iar după câţiva ani s-a deschis un punct termic, unde am fost an