Îi văd în fiecare dimineată. Impropriu zis dimineaţă, pentru că atunci când ei îşi fac apariţia în bucătărie se apropie deja de ora 9.00. Intră amândoi în acelaşi timp, îmbrăcaţi foarte gros, cu halate grele din monton, cu fesuri. Deschid aragazul şi se pun la taclale. Seara când ajung acasă, ei tot în bucătărie sunt, tot cu aragazul aprins, tot la taclale.
Nu vă gândiţi că sunt o iscoditoare, că n-am altă treabă mai bună de făcut decât să trag cu ochiul la vecini, nici vorbă. Doar că e inevitabil să nu-i văd ori de câte ori mă apropii de fereastra mea din bucătărie. Şi, apoi, recunosc, câteodată chiar îmi place să zăbovesc cu privirea pentru că pur şi simplu mă relaxează liniştea din bucătăria lor în comparaţie cu agitaţia din casa mea.
Au peste 70 de ani. Ea nu a lucrat niciodată, a preferat să stea acasă şi să-şi "educe" băiatul, iar el a fost maistru la "Progresul". Îi cunosc şi pe fiul şi pe nora lor, cândva, când stăteam în chirie, am locuit în vecinătate. Noi, între timp, ne-am mutat, ei au rămas tot cu chirie. N-au reuşit niciodată să strângă suficienţi bani pentru un avans la un împrumut pentru propria casă. Au doi copii, băiat şi fată, cred că de acum sunt la liceu. Şi locuiesc într-un apartament minuscul, confort III, cu 2 camere. Bătrânii însă locuiesc singuri, într-un apartament cu 3 camere, confort I. Ani la rând, fiul lor a încercat să îi înduplece să găsească o modalitate convenabilă pentru ambele familii, e atâta spaţiu nefolosit în apartamentul cu 3 camere, în timp ce tinerii se înghesuie patru în mai puţin de 40 metri pătraţi. Bătrânul nu a dat niciodată vreun răspuns tranşant. Bătrâna însă, nici nu a vrut să audă, a repetat întruna, ca o moară stricată, că a "muncit o viaţă întreagă" iar la bătrâneţe vrea linişte, nu copii care să îi devasteze casa, iar de mutat ... e casa ei şi "din casa ei nu va pleca niciodată, decât cu pi
