Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S.A.S. Grup: Afaceri in stagnare, la 1,18 mil. euro

Publicat in Wall-Street.ro, marți 27 octombrie 2009 ·

Afacerile S.A.S. Grup, furnizor de sisteme profesionale pentru localizarea si monitorizarea vehiculelor prin GPS, au stagnat la noua luni, sub impactul crizei, pana la 1,18 milioane euro si la un profit net de circa 140.000 euro.

In prima jumatate din 2009 compania a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 830.000 euro.

“In prima parte a anului am inregistrat acelasi nivel de vanzari de echipamente noi ca si in 2008, circa 250 de echipamente GPS noi/luna. In plus, au existat atat scaderi de preturi pe intreaga piata, cat si o serie de micsorari ale parcurilor auto la multi dintre clientii vechi”, a declarat pentru Wall-Street Adrian Dinu, director general S.A.S. Grup.

In primul semestru al anului in curs, compania a fost prezenta pe piata doar cu produsul sau traditional, sistemul GPS profesional de monitorizare a flotelor auto.

„Abia din august 2009 am inceput sa pregatim si chiar sa vindem produse noi, adresate persoanelor fizice, primul fiind locatorul auto prin GPS (cu software gratuit), produs care s-a vandut in ritm de peste 150 de bucati/luna in august si respectiv septembrie”, a spus seful S.A.S.

In octombrie, grupul a vandut 141 de unitati de locator auto prin GPS, in conditiile in care procesul de repartitie al echipamentelor GPS la dealeri abia a inceput.

„Locatorul auto prin GPS (SASLocator), nu aduce venituri ulterioare (abonamente), deci din punctul nostru de vedere este un produs de masa care devine profitabil la vanzari de peste 500 de bucati/luna, nivel pe care estimam ca il vom atinge in martie 2010”, a adaugat el.

Parcul auto total al clientilor companiei a scazut cu 10% in 2009 fata de anul precedent, lucru care a diminuat veniturile provenite din abonamente sau servicii.

„Se vede si la noi, ca la orice alta companie romaneasca, ca suntem intr-un an de criza. In acest context, avem grija sa nu acc

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 51 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 44 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°