În ultimul an al puterii comuniste, de Ziua Armatei nu s-a organizat vreo ceremonie specială. A fost încă un prilej de-a ridica în slăvi pe "tovarăşul Ceauşescu" şi personalitatea sa a toate cunoscătoare. În cinstea militarilor s-au tras 21 de salve de artilerie. Dar şi acestea, tot din înaltul său ordin.
ÎN LINIA ÎNTÂI A AGRICULTURII ŞI CONSTRUCŢIILOR
Semnificaţia zilei în calendarul lui '89 a fost descrisă, fireşte, printr-o mostră "din gândirea". "Aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu: «Ca urmare a bătăliilor eroice purtate de ostaşii români şi sovietici, în numai două luni de la Victoria insurecţiei, întregul teritoriu al ţării a fost curăţat de armatele fasciste. Ziua de 25 octombrie, când a fost eliberată ultima localitate românească, a devenit simbolul naşterii armatei noastre noi - Ziua Armatei RSR.»". Doar că în ziua respectivă, cu altele-şi bătuse capul Nicolae Ceauşescu. Pregătirile pentru Congresul al XIV-lea intrau în linie dreaptă, astfel că Plenara Comitetului Central al PCR l-a reţinut la Ateneu.
Poate că nu întâmplător Ziua Armatei s-a scurs în total anonimat. În Occident, specialiştii în probleme româneşti comentaseră de-a lungul anilor răcirea relaţiile dintre armata română şi comandantul ei suprem. Contabilizând motivele de nemulţumire, au conchis că în 1989, relaţia dintre Ceauşescu şi Armată s-a înrăutăţit dramatic. În analizele occidentalilor, oastea română apărea ca prost plătită, slab echipată, cu personal insuficient şi ofiţeri trecuţi în rezervă înainte de termen. Pe militarii de carieră, deprofesionalizarea forţelor armate, folosite "pentru necesităţile economiei naţionale" - adică la săpat de şanţuri şi cules recolta - îi nemulţumea în cel mai înalt grad. Cu elevi de liceu, femei şi oameni ai munci din gărzile patriotice spera probabil Ceauşescu să apere ţara de invazie. Pentru că ofiţer
