Fostul lider mondial, Andre Agassi a mărturisit, în autobiografia sa, că i-a minţit pe reprezentanţii ATP pentru a nu fi suspendat pentru consumul de droguri, scrie "TimesOnline".
Americanul, unul dintre cei mai buni jucători din istoria sportului, a fost depistat pozitiv la un test antidoping cu metamfetamină cristalizată - drog care creează o dependenţă puternică -, însă a reuşit să îi păcălească pe oficialii ATP că a folosit substanţa din întâmplare.
Câştigător a opt titluri de Mare Şlem, Agassi, în vârstă de 39 de ani, povesteşte cum a consumat metamfetamină cristalizată, a cărei posesie poate atrage o condamnare la cinci ani de închisoare în Statele Unite, în 1997, când lucrurile nu mergeau bine nici pe terenul de tenis, nici în viaţa privată, alături de soţia sa, actriţa Brooke Shields. Dacă testele pozitive ar fi fost făcute publice, urmările ar fi putut fi catastrofale pentru Agassi.
"Este un moment de regret, urmat de o mare tristeţe. Urmează apoi un val de euforie care elimina fiecare gând negativ. Nu m-am simtit niciodată atât de viu, atât de plin de speranţă - şi nu trăit niciodată o asemenea energie", a scris Andre Agassi despre experienţa sa cu drogurile puternice.