Cifra de afaceri, profitul şi eficienţa utilizării resurselor umane sunt criteriile după care Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara (CCIAT) a realizat Topul Firmelor din Timiş. SSI Schaefer, ACI Worldwide şi OCE Software conduc clasamentul celor mai bune întreprinderi mijlocii din domeniul tehnologiei informaţiei, cu activitate în judeţul Timiş. „Topul Firmelor este un top de criză , în care premiem întreprinderile care au reuşit să se menţină pe piaţă”, a declarat Georgică Cornu, preşedintele CCIAT.
Topul Firmelor din Timiş, lansat în urmă cu câteva ore, ajunge anul acesta la cea de-a XVI-a ediţie şi cuprinde, pentru prima dată, companii care au datorii la stat neachitate. „Există şi firme care sunt în Top, dar care între timp au ajuns în insolvenţă şi se pot redresa dacă adoptă programe de reorganizare eficiente”, a adăugat Georgică Cornu.
Peste 12.000 de firme au intrat anul acesta în competiţie, pentru a ocupa unul dintre primele locuri în Topul Firmelor realizat de CCIAT. Dintre acestea, 475 s-au clasat pe primele trei locuri, la şase domenii de activitate, 58 de grupe şi cinci clase de mărime.
Topul Firmelor din domeniul Tehnologiei Informaţiei
Întreprinderi mijlocii
1. SSI Schafer
2. ACI Worldwide
3. OCE Software
Întreprinderi mici
1. New Mind
2. Lasting Software
3. Ciao Romania
Microîntreprinderi
1. Dualsoft
2. Netbeat
3. Edv Dienstleistungen
Citeşte şi
De ce cred tinerii că multinaţionalele aduc fericirea
Topul oraşelor unde poţi face carieră