Emult zgomot pentru nimic in aceasta perioada de criza suprapusa peste campania electorala. Atat zgomot incat tindem sa nu mai vedem realitatea din cauza politicii. Insa, dupa ce ceata se va risipi, vom ramane cu cateva certitudini: o situatie disperata a finantelor publice care face acordul cu FMI absolut necesar, niste reforme asumate catre FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana ce vor trebui duse la capat de indiferent cine va fi presedinte si premier, un sistem politic fragmentat care nu va da guverne stabile fara modificarea Legii electorale, un conflict institutional care nu va rezolva fara schimbarea Constitutiei. Cum nici modificarea Legii electorale, nici cea a Constitutiei nu au sanse sa intruneasca un minimum consens in Parlament, ar trebui sa ne concentram pe situatia economica.
Discutiile intre candidatii prezidentiali despre acordul cu FMI tind sa fie ipocrite si iresponsabile. Criticii acordului vorbesc de parca Romania ar fi o tara cu resurse financiare serioase si solide, cu posibilitati de a cheltui multi bani pe politici anticriza si doar FMI sta pe capul nostru si nu ne lasa sa ne facem treaba. Profund fals. De fapt, Romania este o tara aproape de faliment, care traieste prin perfuzii de bani de la finantatorii externi. Cine e vinovat de asta aproape ca nu mai conteaza, desi nu ma pot opri sa observ ca tocmai criticii acordului sunt cei care au lasat bugetul gol in fata crizei economice. Sigur, e usor sa gandesti politici anticriza de incurajare a economiei atunci cand ai de unde sa cresti deficitul bugetar, cum e cazul nemtilor, sau cand poti tipari moneda credibila, cum fac americanii. In cazul Romaniei, ar trebui sa inventam masuri anticriza care sa nu coste.
S-ar gasi si din acestea, dar ar trebui sa avem un guvern puternic si solid (cum au acum bulgarii, un guvern monocolor si premier cu 70% rata de incredere)
