Pe durata procesului electoral, tentativele de fraudare a alegerilor vor putea fi sesizate prin apelul unic de urgență 112. Pentru prima dată în România, populația va putea sesiza evenimentele de natură electorală prin apelul unic 112. “Încă din prima zi a procesului electoral, oricine poate sesiza nereguli prin apelul de urgență 112. În ziua alegerilor, un dispecer se va ocupa numai de preluarea acestui timp de apeluri și asta pentru a nu perturba activitatea de gestionare a celorlalte apeluri de urgență”, a spus inspectorul Alina Dinu, care va fi purtătorul de cuvânt al Centrului de Comunicare Județean.
“Votul ilegal înseamnă închisoare!”
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni-3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2-7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni-5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător s pedepseşte cu închisoare de la 6 luni-3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Amenzi
Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale permanente, a copiilor de pe acestea sau a tabelelor electorale se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei-2.500 lei. Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegãătorilor la sediul secţiil