Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Covaliu: „Antrenorul mă ruga să ies la discotecă“

Publicat in Adevarul, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Fostul campion mondial şi olimpic spune că în scrimă nu vor exista niciodată petrecăreţi. La doar un an după ce a preluat funcţia de tehnician al lotului naţional, Mihai Covaliu (31 de ani) şi-a condus elevii către primul titlu mondial pe echipe la sabie din istoria scrimei româneşti. „Cova“ spune că nu concepe viaţa fără acest sport nobil şi vrea să i se dedice până la adânci bătrâneţi. Un familist convins, campionul olimpic de la Sydney nu îşi neglijează însă soţia şi pe cei doi copii ai săi, Elena (1 an) şi Vlad (9 ani).

Covaliu jr se joacă deja cu sabia prin grădina casei, prilej pentru fostul mare campion să viseze că fiul său îi va călca cândva pe urme.

Adevărul: După acest titlu mondial pe echipe, multă lume se aşteaptă la o medalie de aur la Olimpiadă. Visăm prea mult?

Mihai Covaliu : Începutul e bun, dar mai sunt de corectat unele lucruri, nu putem spune că am ajuns la perfecţiune. Acest rezultat ne va ajuta însă la competiţiile următoare deoarece vom fi capi de serie şi vom avea un culoar favorabil către medalii.

Cum ai reuşit să te impui în faţa foştilor colegi?

Nu a trebuit să mă impun pentru că exista respect între noi. Băieţii ştiu că am rămas la lot în primul rând că să îi ajut să simtă şi ei gustul succesului. Le-am schimbat puţin mentalitatea, am făcut câteva mici reglaje tehnice şi, cel mai important, am creat un colectiv unit, în care băieţii se sprijină unul pe altul. Era o atmosferă foarte bună în cantonamente înainte de Mondiale, toţi erau prieteni între ei şi asta m-a bucurat foarte mult.

Cum reuşeşte scrima să îşi păstreze tradiţia atât timp fără să fie afectată de lipsa infrastructurii în sportul românesc?

Prin seriozitatea oamenilor din domeniu. Nu ieşim mult în evidenţă pe plan extrasportiv, nu o să vezi scrimeri pierzând nopţile prin b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 33 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 52 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°