Spitalul „Cuza Vodă“ din capitala Moldovei are dotări performante doar în blocul operator
Viitoarele mămici mai au de aşteptat până vor putea naşte în săli ultramoderne, pentru că lucrările de refacere şi dotarea vor începe abia de anul viitor.
Cea mai mare maternitate din Moldova are puse la cheie doar patru săli de operaţie destinate intervenţiilor chirurgicale ginecologice. Blocul operator amenajat în cursul anului trecut este luat cu asalt de sute de paciente în fiecare lună.
De la intervenţii simple şi până la cele de extirpare a tumorilor canceroase, toate se întâmplă în patru încăperi dotate cu aparatură de ultimă generaţi.
„Noi am avut mereu specialişti de excepţie, dar o sală foarte bine echipată face destul de mult. Fluxul de paciente este constant, iar acum au parte şi de confort şi siguranţă în plus“, a spus medicul Maria Stamatin, directorul medical al Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi.
„Cele patru săli de operaţie au fost refăcute cu bani de la Ministerul Sănătăţii şi au dotări de ultimă generaţie. Aparatul de anestezie este unul foarte performant, lampa de operaţie este de cea mai bună calitate, la fel şi monitorul de control“, a precizat Maria Stamatin. Investiţia a fost în valoare de 600.000 de lei pentru aparatura din sălile de operaţie şi de 1,2 milioane de lei, pentru renovarea corpului de clădire situat în dreptul Teatrului Naţional.
Dacă operaţiile se desfăşoară în condiţii de secolul XXI, cezarianele sunt făcute tot în sălile vechi şi cu aparatură folosită de zeci de ani. Aici, investiţiile vor demara în cel mai fericit caz la începutul anului 2010.
„Vom amenaja în acest spaţiu şi săli de naştere pentru o singură mamă, precum şi saloane pentru mamă şi copil, de maxim trei paturi“, a mai spus Stamatin.