Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Patru oameni de afaceri suceveni au emis cecuri fără acoperire

Publicat in Adevarul, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Patru administratori ai unor societăţi comerciale din Suceava sunt cercetaţi penal pentru că au prejudicat alţi parteneri de afacei sau chiar statul.

Conform datelor furnizate de către Inspectoratul de Poliţie Suceava (IJP) patru suceveni sunt cercetaţi penal pentru fapte de natură economică. Astfel doi dintre ei, asociaţi la o societate comercială din municipiu au emis file de cec fără acoperire în intervalul mai-august 2008.

Atunci ei au iniţiat parteneriate cu cinci societăţi din judeţele Braşov, Suceava, Prahova şi Bucureşti, de la care au achiziţionat diferite materiale de construcţii. La început le-au achitat contravaloarea mărfurilor pentru a le câştiga încrederea, iar apoi a emis instrumente de plată (file de cec şi bilete la ordin) care au fost refuzate la decontare.

Toate acestea deşi întreaga cantitate de marfă a fost vândută, iar contul societăţii nu a mai fost alimentat, fiind creat astfel un prejudiciu în dauna societăţilor în sumă totală de 2.250.991,31 lei. „Faţă de cei doi, Radu A., în vârstă de 37 de ani şi Aurel S., în vârstă de 22 de ani s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune”, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IJP.

O patroană şi-a cumpărat teren din banii angajaţilor

Pe 26 octombrie a fost începută urmărirea penală şi faţă de directorul general al SC Star Mod Suceava, Lidia Sfarti în vârstă de 57 ani din municipiul Suceava. Aceasta nu a achitat la bugetul de stat a contribuţiile de asigurări sociale reţinute de la salariaţi pentru lunile august-septembrie 2006, în valoare de 52.134 lei.

Acest lucru s-a întâmplat cu toate că agentul economic a dispus de lichidităţi în lunile decembrie 2006 şi februarie 2007, conform datelor furnizate de către poliţişti. La sfârşitul anului 2006, începutul anului 2007 aceasta a încasat mai multe sume de bani di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 59 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 34 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv numeroşi străini, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-vest

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum o ora
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 2 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°