Exista un caz Eugen Ionescu. Numele autorului piesei de teatru Cantareata cheala este cunoscut in intreaga lume. Biblioteca Nationala a Frantei a consacrat o expozitie marelui autor nascut in Romania, la Slatina, in noiembrie 1909. Societatea autorilor si compozitorilor confirma faptul ca este "unul dintre autorii francezi cei mai jucati in Franta si in intreaga lume". Si totusi, posteritatea 'transcendentului satrap', decedat in 1994, pare mai putin stralucitoare, noteaza Le Monde, intr-un amplu articol dedicat marelui dramaturg.
Ionescu este un clasic, dar in principal din punctul de vedere didactic al termenului: Cantareata cheala, Lectia sau Rinocerii sunt studiate in toate liceele. Dar mult mai putin in facultati. Daca privim mai atenti modul in care este transpus pe scena, vedem un mare copac care ascunde, de fapt, desertul. Acest copac este Theatre de la Huchette.
In mica sala pariziana se joaca in continuare, fara oprire, Cantareata cheala si Lectia din ... 1957, in regia originala a lui Nicolas Bataille, din 1950. Odata cu anii, aceasta curiozitate teatrala - noii actori ii inlocuiesc pe cei vechi, cu trecerea timpului - a devenit o atractie turistica de acelasi rang ca Louvre sau Turnul Eiffel.
Dar piesele lui Ionescu sunt puse in scena, atat in strainatate cat si in Franta, de trupe mici, cel mai adesea situate la granita cu teatrul de amatori. Dar, in marile teatre, si in special pe prestigioasele scene publice, Ionesco este mult mai putin prezent, in special incepand cu anii '90, spre deosebire de rivalul sau, Samuel Beckett, ale carui piese sunt montate fara incetare.
Exemplele de adaptari se pot numara pe degetele de la o mana, intre anii 1980 si mijlocul anilor 2000: Jean-Luc Boutte cu Scaunele, la Comédie-Française (1990), Jorge Lavelli si Macbett la Théatre de la Colline (1992), Michel Bouquet si Regele Moare (
