Curtea Constituţională a României a amânat pentru 9 decembrie luarea unei decizii în ceea ce priveşte constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea Legii reorganizării instituţiilor publice, a Legii educaţiei şi a Legii salarizării unitare a personalului bugetar, asumate de Guvernul Boc. Sursa: Mediafax Amânarea deciziei este ca o declaraţie de independenţă a magistraţilor, care consideră că o decizie pe marginea acestor legi nu se poate lua în actualul context politic. Aceasta este cea de-a doua amânare.
Pe de altă parte, Curtea Constituţională pune într-o situaţie delicată Guvernul Boc faţă de FMI, care şi-a luat angajamentul de a avea în vigoare Legea salarizării unitare şi Legea reorganizării instituţiilor publice. Angajamentul nu mai poate fi respectat. Ultimul cuvânt îl va avea FMI.
Conform unui comunicat de presă de la CCR amânarea este motivată de "complexitatea problemelor juridice ce fac obiectul examinării şi care necesită o analiză deosebit de atentă, astfel că s-a decis amânarea dezbaterilor pentru miercuri 9 decembrie 2009".
Legile respective vor avea efect, într-o mai mică sau mai mare măsură, asupra fiecărui cetăţean, dar mai ales a românilor care lucrează în sectorul bugetar. Pentru toate aceste legi, Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în Parlament, la începutul lunii octombrie.
Legea salarizării unice include şi reglementarea referitoare la cele zece zile de concediu fără plată impuse de Guvern angajaţilor din sectorul bugetar, o condiţie obligatorie prevăzută în acordul cu Fondul Monetar Internaţional.
Esenţiale pentru acordul cu FMI sunt şi prevederile din Legea privind reorganizarea unor instituţii şi autorităţi publice.
Procedura la Curtea Constituţională
Şedinţa de azi a fost secretă, iar la dezbateri participă doar cei nouă judecători ai Curţii Cons