Şi-au pierdut somnul din cauza câştigurilor de „peste noapte“. Investitorii care stau cu ochii pe pieţele americane şi asiatice ştiu de ce! Lui Augustin Roland (49 de ani) îi prieşte reorganizarea vieţii de investitor. Aproape noapte de noapte, el pune în mişcare, alături de noua generaţie de „jucători români“, câteva milioane de euro pe pieţele financiare internaţionale.
O picătură într-un ocean, dacă ţinem cont că numai pe piaţa valutară Forex rulajele depăşesc, zilnic, 4.000 de miliarde de euro! Dar, cu siguranţă, un început pentru restrânsa comunitate autohtonă a pasionaţilor de bursă.
Linişte încordată, nervi de oţel, atenţie la cele mai mici variaţii de pe monitoare, nicio ezitare în decizii şi multă cofeină. Primul episod din aventurile nocturne ale unui investitor obişnuit, conectat la piaţa acţiunilor, se încheie, rezonabil, cu aproximativ o oră înainte de miezul nopţii, odată cu finalul şedinţelor bursiere din SUA.
Cei care vor mai mult, e musai să se reconecteze cu lumea financiară începând de la ora 3:00 dimineaţa, când iau startul sesiunile asiatice de tranzacţionare. Cu o pauză (binemeritată) între 5:00 şi 6:30.
Nimic mai simplu! Mai ales atunci când evoluţia Bursei de la Bucureşti a adus deja, fără folos, multe nopţi albe pentru investitori, de la începutul crizei financiare.
„Cum să continui activitatea de speculaţii financiare, pe o piaţă care nu mai permite aşa ceva? Marfă puţină“, explică Augustin Roland decizia de a-şi încerca norocul pe Forex.
Citeşte mai multe despre acest subiect în noul număr Forbes ce a apărut pe piaţă, luni, 19 octombrie.