Viaţa în presă, inclusiv în postura de redactor şef i-a prins bine pentru că se poate transpune în pielea unui jurnalist şi poate anticipa chiar şi întrebările nerostite A absolvit filologia cu specializarea limbă engleză, dar a predat doar trei ani, suficienţi pentru a-şi lua definitivatul. Deşi în adolescenţă şi-a dorit să ajungă profesor, captivat de câţiva dintre dascălii săi cu vocaţie, Mihai Ruşti a realizat încă din primii ani că meseria asta  nu era tocmai ce-şi dorea în viaţă. „ Nu este singurul motiv însă. Soţia fratelui meu, o scriitoare relativ cunoscută acum, terminase la vremea aceea filologia şi modelul ei m-a influenţat întrucâtva în alegere“, mărturiseşte Mihai Ruşti. La aceasta s-a adăugat afinitatea pentru comunicare în general şi nu în ultimul rând, pasiunea pentru literatură: „În liceu citeam cu plăcere inclusiv romancierii români, într-o perioadă în care colegii de generaţie luau toate lecturile din această categorie ca pe o corvoadă, iar în facultate, pentru examene citeam literatură, în timp ce soţia mea, obligată să studieze elemente de anatomie, pentru că urma medicina, mă învidia“

A trăit perioada de romantism a presei

După trei ani de profesorat, viaţa i-a scos în cale meseria de jurnalist. Şi nu începută de la nivelul de jos, ci direct din postura de redactor-şef. Aşa că n-a stat mult pe gânduri şi după ce a mers în paralele cu ambele, a decis în favoarea presei. Se întâmpla în urmă cu 13 ani, iar Mesagerul de Bistriţa-Năsăud este ziarul cu care a experimentat începuturile în presă. A fost acolo la momentul în care ziarul era o ediţie judeţeană a unui cotidian clujean, dar şi odată cu schimbarea acţionariatului şi drumul pe cont propriu al publicaţie: „ Erau vremuri aproape romantice. Îmi amintesc că era o adevărată aventură să găseşti în vremea aceea, când celălalt ziar se culegea cu litere de plumb, un tehn