Raport l Pierderile datorate creditelor acordate în România ar putea ajunge până la 9% din PIB, susţin experţii de la Banca Mondială. Procentul este similar cu cel din cazul Poloniei, dar sub pierderile din Ungaria, care pot atinge 15% din PIB
Valoarea creditelor nerecuperate de la clienţii băncilor din România ar putea depăşi pragul de 10 miliarde de euro, respectiv 9% din PIB, din cauza crizei, conform unui raport al economiştilor de la Banca Mondială. Chiar dacă cifra poate părea mare, Banca a subliniat că există posibilitatea ca aceste pierderi să fie de fapt mult mai mici în România faţă de alte state, mai ales pentru că garanţiile, mai exact imobilele, nu s-au ieftinit atât de mult.
Economiştii susţin că date fiind preţurile actuale, într-un scenariu pesimist, băncile ar putea recupera totuşi până la 75% din valoarea creditelor neperformante acordate. Chiar şi în cazul acestui scenariu pesimist, pierderile băncilor din România, ca pondere în PIB, vor fi la fel cu cele din Polonia, 9%, dar mai mici decât în Ungaria, 15%. Eventuala explozie a pierderilor băncilor va avea, pe termen mediu şi lung, efectul principal de amânare a revenirii economiei. "Pierderile în creştere ale băncilor din regiune ar putea submina revenirea economiei în condiţiile în care creditarea pentru companii şi persoane fizice este diminuată pentru conservarea capitalului şi reducerea riscurilor nou asumate", se precizează în raport.
În august, creditele acordate românilor trecute la capitolul "pierderi" de către bănci totalizau 10,9 miliarde de lei, conform datelor ajustate ale BNR, respectiv de aproape trei ori mai mult decât acum un an. În primele opt luni ale acestui an, creditele clasificate de bancheri drept pierderi au crescut de la 6,65 miliarde de lei la aproape 11 miliarde de lei.
În momentul de faţă băncile evită pe cât posibil să înceapă executăril