In conditiile sforaielii popesti, pe nas, cu emfaza, a noilor sloganuri politice de catre vechii farisei ai jocurilor puterii, multi dintre noi se intorc, dupa sfatul lui Jean-Jacques Rousseau, catre… natura. Legenda nationala – care infrumuseteaza si ea lucrurile – spune ca, in trecut, atunci cand lucrurile mergeau prost (invazii straine, spoliere de catre puternicii zilei, dezamagire din dragoste), romanii se refugiau in codru, apucandu-se de haiducie sau, pur si simplu, traind din ceea ce le oferea padurea, la adapostul ei, pana cand urgia trecea. Nici astazi nu facem altfel si altceva cateodata; cu diferenta ca, in loc sa ne cautam salvarea printre copaci, taiem bezmetici padurea pentru salvarea noastra aparenta. Iar apoi, cand credem ca banii obtinuti astfel ne scot la mal, incep sa vina ploile cu alunecari de teren, se surpa coamele de deal, ne trezim in peisaje sterpe…
Dupa 1989 lucrurile au alunecat iremediabil intr-un lant "trofic" semnificativ. Industria de stil stalinist s-a prabusit, circuitul socialist european (CAER) s-a dus pe copca, somajul a obligat muncitorimea marilor orase sa isi caute altceva de lucru, a inceput un exod tacit catre casele de bastina ale parintilor care, in anii ‘50, lasasera satele pentru a participa la marele proces al industrializarii galopante a Romaniei. O urmare a fost aceea ca din nou preponderenta populatiei urbane asupra celei rurale s-a evaporat, recazandu-se intr-un trecut autohton dominat de satele mai mult sau mai putin autarhice si ferite de modernitate. O alta: ca acel trecut s-a dovedit ireversibil sub raport calitativ, noii "sateni" neparticipand, de fapt, nici la relansarea agriculturii, nici la modernizarea substantiala a satului.
In conditiile unei economii rurale de subzistenta, populatia sateasca actuala nu produce nici pe departe hrana obtinuta in vremurile glorioasei noastre agr
