Conducerea Universităţii din Oradea a decis anularea unui număr de 46 de diplome de studii eliberate de instituţie deoarece titularii nu aveau dovedit parcursul şcolar.
„După verificări interne şi ale DNA, a rezultat un număr de 46 de diplome, 45 de licenţă şi una de studii aprofundate, pentru care nu se putea dovedi parcursul şcolar. Anularea diplomelor s-a făcut în temeiul articolului 35, din ordinul de ministru 2.284 din 29 septembrie 2007", a declarat Cornel Antal, rectorul Universităţii.
Antal susţine că de la venirea sa la conducerea instituţiei a dorit să verifice actele de studii, motiv pentru care a desemnat o persoană care să se ocupe de acest lucru.
„Verificarea se face pe etape şi s-a realizat o bază de date cu toate diplomele eliberate şi acum am ajuns la jumătatea verificărilor la biroul diploma, după care urmează să verificăm registele matricole de la fiecare facultate", a mai adăugat Antal.
Cele 46 de diplome anulate provin de la Facultatea de Medicină (13), Ştiinţe economice (12), Ştiinţe juridice (9), Ştiinţe Politice (4), Ştiinţe socio-umane (3), Inginerie electrică (2), Educaţie fizică (1), Energetică (1) şi Inginerie Managerială şi Tehnologică (1). Majoritatea acestor documente au ca titulari cetăţeni străini, mare parte dintre aceştia fiind italieni.