Doar într-un an, maestrul Nicogosian a pictat mai mult decât în ultimii 12 ani de când şi-a pierdut vederea. El a revenit la pictură datorită ajutorului nesperat al unui prieten. PORTRET: Ionel Stoicescu restaurează statuile din Capitală
POVESTE : Meda Popea are o poveste de dragoste cu rockul
Maestrul Ervant Nicogosian spune că se luptă cu întunericul de când s-a născut. Copilăria şi tinereţea i-au fost umbrite de istorie. În perioada 1997-1998 a pierdut lupta cu glaucomul şi, o dată cu ea, şi 98% din văz. Din păcate, în ultimii ani s-a cufundat de tot în beznă.
Lumina din vis
„Cred că am început să visez lumina de când eram copil. Întâi la Odesa, în anii de după revoluţia rusă, când domnea întunericul anarhiei, apoi, în cei şapte ani de lagăr, unde ne-au închis ruşii, când românii au ocupat Odesa“, îşi aminteşte pictorul.
Originari din România, părinţii săi, de etnie armeană, s-au întâlnit şi s-au căsătorit la Odesa, unde ajunseseră din cauza războiului.
La vârsta de 12 ani, micul Ervant a fost dus de tatăl său, inginer cu studii la Munchen, la o şcoală particulară de pictură pentru că desena frumos.
Ulterior, chiar şi în lagăr, a continuat să deseneze, iar când a venit în România, la 22 de ani, a urmat cursurile secţiei de pictură a Institutului de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu“, la clasa maestrului Camil Ressu.
„Am făcut parte din ultima promoţie (1948-1954) care l-a avut profesor pe marele pictor Camil Ressu“, spune cu mândrie şi recunoştinţă pictorul Nicogosian.
El este convins că dacă nu ar fi învăţat arta compoziţiei şi a culorilor de la maestrul său şi dacă nu ar fi visat toată viaţa lumină n-ar fi reuşit să picteze fără să vadă.
O mână de ajutor
În august 2008, pictorul se zbătea într-o situaţie disperat
