Secretul lui Lascăr Pană? Nu a cedat niciodată în faţa jucătorilor. Aşa a cîştigat două cupe europene şi bronzul olimpic cu "naţionala" masculină
"Voi sînteţi oraş la mare?" E una dintre întrebările la care trebuia să răspundă cînd le spunea că vine din Baia Mare. "Le explicam că Baia înseamnă mină", mărturiseşte Lascăr Pană. Mai tîrziu, nu au mai existat dubii. Baia Mare însemna Minaur, echipa de handbal a lui Maricel Voinea, Boroş sau Stamate. Cîştigătoare de două ori a Cupei IHF, în '85 şi '88. La 75 de ani, Lascăr Pană a fost numit preşedinte de onoare la Minaur şi crede că mai poate găsi filonul de aur.
- Domnule Pană, aţi fost campion de juniori la fotbal. Cum era fotbalistul Lascăr Pană?
- Am jucat pînă la 18 ani. Am ieşit campion de juniori cu Competrol Bucureşti în 1952. Jucam half. Aveam rezistenţă, alergam mult, eram dur. Reuşeam să deposedez adversarul cu intrări tari, nu aveam momente de tehnicitate.
- De ce nu aţi continuat să jucaţi fotbal?
- Din cauza mamei, pentru că avea o părere foarte proastă despre fotbal. Mi-a spus că pot să fac orice sport, doar fotbal nu. Sincer, nu-mi pare rău că am trecut la handbal. Am jucat primele meciuri la Progresul Bacău, în 1956. Jucam inter, uneori mă transformam şi în pivot.
"Ia mingea în aia mătii!"
- Cum s-a născut "efectul Voinea"? A fost doar talent?
- Maricel Voinea a exersat foarte mult. Rămînea după antrenamente şi întorcea poarta, o punea oblic. Arunca în aşa fel încît mingea să depăşească prima bară şi să intre în plasă în celălalt colţ. Pot să spun că a fost un inovator. N-a fost o întîmplare, s-a pregătit special. Maricel a fost un jucător cu o inteligenţă nativă. Acum e în Germania, lucrează ca topograf.
- A rămas antologic finalul de la Zaporoje, în 1985, cînd Minaur a cîştigat Cupa IHF în ultima secundă.
- No
