Admiratorii lui Michael Jackson vor să boicoteze documentarul care se lansează azi şi în România. Sursa: Reuters
Filmul documentar „This Is It”, care include înregistrări de la repetiţiile pe care Michael Jakson le făcea pentru seria celor 50 de concerte pe care urma să le susţină, începând din iulie, pe Stadionul O2 Arena din Londra, dar şi imagini surprinse din culise, va fi lansat, astăzi, la nivel mondial.
Premiera filmului a avut loc ieri seară, la Los Angeles (2.00 ora României) şi în alte 15 oraşe mari ale lumii, precum New York, Londra sau Berlin. Pelicula va rula timp de numai două săptămâni în toate cinematografele din lume, potrivit parteneriatului încheiat între Sony Pictures şi Sony Music (coproducătorii documentarului alături de AEG Live) şi The Estate of Michael Jackson, administrat de avocatul John Branca şi de John McClain, un prieten vechi al familiei Jackson.
În România, filmul - realizat din peste 100 de ore de înregistrări brute - va fi difuzat, începând de astăzi, în 11 cinematografe din ţară: Hollywood Multiplex, Starplex, Light Cinemas din Bucureşti, Cityplex Constanţa, Cinema City, Cluj, Timişoara, Piteşti, Bacău, Iaşi şi Lotus din Oradea.
De vineri, „This Is It” va rula şi la Cinema Pro din Capitală. Kenny Ortega, regizorul filmului şi partenerul artistic al lui Michael Jackson pentru seria de concerte, a spus că „acest film este un dar pentru fanii lui Michael. Pentru prima dată, îl vor vedea aşa cum nu l-au mai văzut niciodată - îl vor vedea pe marele artist lucrând”.
Fanii din România se alătură boicotului internaţional
Presa străină anunţa zilele trecute că peste 20.000 de fani ai megastarului au lansat o campanie online, numită „This Is Not It”, menită să boicoteze filmul. Admiratorii lui Michael susţin că pelicula ar muşamaliza problemele de sănătate ale sta