Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satenii din Bohoghina sunt oraseni in acte

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Nimic nu-i schimba pe locuitorii din Bohoghina din convingerile lor, fie ele politice, administrative sau de orice alta natura. Nici macar faptul ca Bucecea, de care apartin cu obida si strasnicie, a fost declarata de curand oras. Prin urmare sunt si ei un fel de oraseni si ar trebui sa le creasca sternul de mandrie ca la pauni. Unii insa n-au aflat nici pana astazi ca printr-un anume program de partid si de stat, prin care urma sa ne incadram si noi in randul Uniunii Europene, era prevazut si un anume numar de locuitori din mediul urban. Asta ca sa nu se mai jigneasca unii pe altii cu apelativul "Bai, tarane!" ca nu da bine in ochii lumii civilizate. Jumatate dintre locuitorii din Bohoghina nici n-au aflat ca de vreo doi ani sunt porecliti oraseni si continua sa se comporte ca ruralii: cresc animale, cultiva pamantul, fac paine chiar si pentru unii trantori de la oras. Sunt 57 de gospodarii in Bohoghina si 154 de locuitori, cati au fost ei inregistrati in actele statistice ale orasului Bucecea. Intre timp numarul lor poate ca a mai crescut, fiindca, asa cum spune primarul orasului Bucecea Andron Tampau, "tinerii din Bohoghina au inceput sa revina in localitate, sa construiasca locuinte si sa se stabileasca definitiv pe meleagurile natale". Este un lucru mai putin obisnuit pentru asezari din aceasta zona, din care majoritatea pleaca unde vad cu ochii, lasand truda campului pe spinarea celor garboviti sau in grija strainilor care nu mai prididesc sa cumpere cate unul, doua, zece hectare ca sa le utilizeze ei mai apoi in stil european. Viitor asigurat pentru invatator Toamna, si la Bohoghina se numara bobocii. De asta se ocupa in principal invatatorul Alecu Florin Poenaru, consilier local si fost arbitru de fotbal, care-si numara bobocii de clasa intai ca pe jucatori. Nu-i ies niciodata cat ar vrea el, asa ca mai nou tine si socoteala femeilor gravide din sat ca sa vad

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 52 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°