Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Franţei a cheltuit 275.000 de euro pe o cabină de duş

Publicat in Capital, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Preşedintele Franţei a intrat în vizorul Fiscului după ce a făcut mai multe cheltuieli nejustificate. Sarkozy a reuşit să cheltuiască peste 176 de milioane de euro în cele şase luni în care Franţa a deţinut preşedinţia Uniunii Europene. Nu suma totală a atras atenţia, ci lista detaliată a cheltuielilor, printre care şi o cabină de duş „prezidenţială”, în valoare de peste 275.000 de euro, pe care nu a folosit-o niciodată. Presa franceză a c

Preşedintele Franţei a intrat în vizorul Fiscului după ce a făcut mai multe cheltuieli nejustificate. Sarkozy a reuşit să cheltuiască peste 176 de milioane de euro în cele şase luni în care Franţa a deţinut preşedinţia Uniunii Europene. Nu suma totală a atras atenţia, ci lista detaliată a cheltuielilor, printre care şi o cabină de duş „prezidenţială”, în valoare de peste 275.000 de euro, pe care nu a folosit-o niciodată. Presa franceză a criticat lipsa de transparenţă din partea preşedinţiei şi managementul deficitar al întregului aparat de la Palatul Elysee. Multe costuri au fost dublate şi chiar triplate din cauza unor decizii de ultim moment, care au necesitat un efort enorm de logistică şi resurse umane. De exemplu, un eveniment foarte costisitor ce trebuia să aibă loc la Evian a fost anulat în ultimul momnent, pentru ca preşedintele a vrut să doarmă în patul lui, de la palat. Nu a contat ca suita de invitaţi şi jurnalişti era deja prezentă la eveniment, iar banii fuseseră pierduţi. Pe lângă acestea, mulţi participanţi au cerut despăgubiri, ceea ce a umflat şi mai mult factura plătită de statul francez. Pentru un eveniment de 3 zile, de la Grand Palace din Paris, Sarkozy a reuşit performanţa să cheltuiască mai multe milioane de euro. Peste 500 de tehnicieni au lucrat la amenajare, 300 dintre ei lucrând în fiecare noapte. Podiumul a costat 330.000 de euro, reamenajarea gradinilor a costat peste 240.000 de euro. Pentru cin

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană / Nu s-au înregistrat apeluri la 112

News.ro acum 52 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. UPDATE: ”Facem precizarea ca până în acest moment, la nivelul ISU Tulcea nu au fost înregistrate apelur

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum o ora
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Bosnia: Ministrul Securităţii, arestat pentru presupuse fapte de corupţie

News.ro acum o ora
Şapte persoane, inclusv ministrul bosniac al Securităţii, Nenad Nesic, au fost arestate joi sub acuzaţiile de crimă organizată, inclusiv spălare de bani, abuz în serviciu şi acceptare de mită, a anunţat procuratura de stat într-un comunicat, potrivi

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 5 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 2 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 6 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 4 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 4 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°