Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catalin Predoiu, avizat negativ de Comisiile reunite ale Parlamentului

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Ministrul Catalin Predoiu a fost avizat negativ, miercuri, pentru portofoliul Justitiei de catre Comisiile reunite ale Parlamentului, el primind 26 de voturi "pentru", 36 de voturi "impotriva" si trei abtineri. Parlamentarii Comisiilor juridice si de aparare a drepturilor omului din Parlament, care l-au audiat, miercuri seara, pe Catalin Predoiu, au avut timp de 20 de minute dispute privind modalitatea de vot si daca membrii comisiilor absenti dintr-una din Camere pot fi substituiti cu cei din cealalta camera.

Potrivit Mediafax, unii parlamentari au aratat ca votul poate fi deschis sau secret si ca pot fi facute substituirile, desi Regulamentul Camerelor reunite nu prevede expres aceasta procedura. In final s-a trecut la strigarea numelor parlamentarilor, care au semnat de prezenta, dupa s-a votat. Consemnarea numelor pe lista de prezenta a generat o rumoare in sala, in tot acest timp Predoiu raspunzand intrebarilor lansate de parlamentari. Atitudinea majoritatii parlamentarilor a relevat o lipsa de interes fata de raspunsurile lui Predoiu.

Catalin Predoiu a declarat, miercuri, dupa primirea avizului negativ de la Comisiile reunite ale Parlamentului la propunerea de a continua activitatea la conducerea Ministerului Justitiei, ca a fost un vot politic, fara nicio legatura cu activitatea sa si a echipei de la minister. Intrebat de ce a acceptat sa fie nominalizat la functia de ministru al Justitiei desi stia ca va fi un vot politic, Predoiu a raspuns: "Este absolut firesc si onorant sa poti da curs unei solicitari de a-ti continua proiectele publice". Catalin Predoiu a subliniat ca nu va considera niciodata ridicola audierea unui membru al Guvernului in fata Parlamentului, asa cum s-a insinuat in sala de audiere de catre Comisiile parlamentare "intr-un mod destul de stangaci politic". Ministrul Catalin Predoiu a fost avizat negativ, miercuri, pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 11 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 8 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°