Ar trebui să se organizeze un pelerinaj la toate spectacolele pe care Alexandru Dabija le-a montat prin ţară. „Acasă la tata“ încheie trilogia Mimi Brănescu de la Teatrul Act din Bucureşti într-o notă de umor amar, românesc şi contemporan. Cu toate că Mimi Brănescu are o problemă cu profunzimea textelor sale şi preferă să zgârie realitatea doar la suprafaţă, asistăm neîndoielnic la apariţia unui dramaturg excelent, un bun portretist şi un fin observator al lumii în care trăieşte.

Cele trei texte montate la Teatrul Act de trei regizori, Vlad Massaci, Claudiu Goga şi Alexandru Dabija, se menţin în aceeaşi unitate de stil.

Brănescu jonglează inspirat cu replici de multe ori căutate. Ştie să dezvolte o poveste, scrie româneşte, cu multe apropouri care poate nu ar trece graniţa umorului în altă limbă, dar care îl satisfac din plin pe spectatorul autohton. Ceea ce, deocamdată, este suficient. Mimi Brănescu scrie faptic, căutând prea puţin cauzele şi arătând mai mult efectele. Toţi bărbaţii textelor sale sunt răniţi în dragoste sau sunt nişte învinşi calitatea I, în timp ce femeile suferă sau sunt abuzate. Mimi Brănescu nu prea are timp pentru speranţă.

Looserul de la ţară şi  cel de la oraş

„Acasă la tata“ este o istorie a ratării multiple, în diverse forme: mai întâi ratarea tinerilor rămaşi la sat, şi apoi a celui plecat la oraş, ca să răzbească. Gavril Pătru joacă rolul unui scriitoraş de duzină, care se întoarce în satul său natal pentru că şi-a lăsat iubita însărcinată la Bucureşti, s-a panicat şi n-a ştiut încotro s-o apuce. Îşi găseşte acasă tatăl trăind în concubinaj cu o femeie care i-a luat minţile, pentru că-şi spală părul cu balsam şi în general miroase bine. A uitat-o repede şi fără remuşcări pe soţia moartă în urmă cu trei ani. Orăşeanul îşi întâlneşte cel mai bun prieten din liceu, târâtura perfectă, cap de