Alcatel-Lucent va transfera o parte din angajaţii din România în cadrul unor firme înfiinţate în parteneriat cu alte companii, nu îi va concedia, decizia fiind parte a unui program global de eficientizare a activităţii, potrivit reprezentanţei locale a producătorului de echipamente telecom. „La sfârşitul anului trecut, Alcatel-Lucent a făcut public un proces global de transformare, pentru eficientizarea activităţilor, prin selectare unui mediu de parteneri de top, într-un
Alcatel-Lucent va transfera o parte din angajaţii din România în cadrul unor firme înfiinţate în parteneriat cu alte companii, nu îi va concedia, decizia fiind parte a unui program global de eficientizare a activităţii, potrivit reprezentanţei locale a producătorului de echipamente telecom.
„La sfârşitul anului trecut, Alcatel-Lucent a făcut public un proces global de transformare, pentru eficientizarea activităţilor, prin selectare unui mediu de parteneri de top, într-un parteneriat de costuri, cum ar fi cele de marketing sau de servicii IT. Nu externalizăm activităţi, ci acestea vor avea o sursă comună”, a declarat, miercuri, Iulian Costea, directorul de marketing pentru Europa de Sud-Est al grupului.
Săptămâna trecută, Alcatel-Lucent a anunţat că va renunţa la 564 de angajaţi din România, în cadrul unui program prin care vizează eliminarea sau externalizarea a peste 4.500 de locuri de muncă din Europa, în acest an şi în 2010, din totalul de 26.000.
„Informaţia externă privind activitatea din România a fost eronată”, a declarat Costea.
În România, grupul este prezent din 1991 şi avea, la jumătatea anului, circa 1.600 de angajaţi, mare parte dintre ei la Timişoara, unde Alcatel-Lucent deţine un centru de dezvoltare şi cercetare. Compania a obţinut anul trecut în România un profit net de 30 milioane euro, la afaceri de 192 milioane euro.
SURSA: Mediafax
CITE