Insula daneză Samsø a reuşit, în numai zece ani, să-şi obţină energia necesară doar cu ajutorul turbinelor eoliene. Cei 4.300 de locuitori ai micului orăşel danez folosesc doar combustibili ecologici. Capitala Danemarcei, Copenhaga, nu a fost aleasă întâmplător pentru a găzdui conferinţa internaţională din decembrie, pe tema schimbărilor climatice. Ţările nordice dau tonul în ceea ce priveşte măsurile viabile pentru protecţia mediului.
Insula daneză Samsø este un exemplu. Situată în Strâmtoarea Kattegat din Marea Baltică, a devenit, în doar 10 ani, un model de succes în materie de energie regenerabilă. Totul a pornit de la un concurs al Ministerului danez al Energiei şi Mediului, prin care regiunile ţării erau motivate să investească în energie curată.
Astfel, Samsø, o insulă cu 4.300 de locuitori, urma să devină prototipul danez de localitate care îşi asigură necesarul de energie din surse alternative. Søren Hermansen, un localnic care preda ore de protecţia mediului, s-a arătat extrem de entuziasmat de această idee şi a reuşit să-şi convingă concetăţenii de beneficiile unui mediu curat şi de independenţa faţă de petrol.
Ambasadorul energiilor curate
Pe rând, localnicii şi-au înlocuit centralele termice care funcţionau cu combustibili fosili cu altele ecologice, care utilizau paiele şi rumeguşul. Companiile de instalaţii de pe insulă sunt acum toate specializate în folosirea de tehnologii „verzi”. A urmat investiţia în acţiuni pentru instalarea a 11 turbine eoliene uriaşe pe sol. Acestea asigurau tot necesarul de energie electrică pe plan local.
Au mai amplasat un grup de zece turbine şi pe mare, astfel încât acum pot vinde energie „verde” . Søren Hermansen a devenit şi un ambasador al localităţii, călătorind în multe ţări pentru a împărtăşi din experienţa insularilor din Samsø.