Domnul Nicolae Manolescu s-a supărat. Cum? De ce şi, mai ales, pe cine? S-a supărat pe Silviu Lupescu şi pe Gabriel H. Decuble, care şi-au permis, în scurtele articole despre acordarea Premiului Nobel Hertei Müller – publicate în Observator cultural (nr. 496 din 15 octombrie) –, să ridice puţin cortina ipocriziei autohtone şi să vorbească deschis despre mediocritate şi servilism ca virtuţi necesare pentru promovarea şi omologarea în lumea culturală autohtonă (Gabriel H. Decuble) şi despre predispoziţia unora dintre conştiinţele publice mioritice de a se mula „după culoarea carnetului de partid, după tîrguri încheiate mai mult sau mai puţin pe ascuns, după interese de partid“ (Silviu Lupescu). De precizat că nici unul şi nici celălalt nu fac vreo referire directă sau indirectă la directorul României literare, care se simte însă vizat şi dator să acuze. Domnul Nicolae Manolescu s-a supărat şi pe Observator cultural, căruia îi reproşează, pe un ton categoric, că „nu face nici o deosebire între Herta Müller şi Norman Manea, recomandat călduros academicienilor de la Stockholm încă de acum cîtăva vreme“. Probabil că domnul Nicolae Manolescu e supărat că nu i-am cerut voie să avem alte opinii decît domnia sa. Altfel nu înţeleg în ce constă vina de a nu face nici o deosebire între scriitorii de valoare, indiferent că e vorba de Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Mircea Horia Simionescu, Radu Cosaşu, Filip Florian, Andrei Pleşu, Nora Iuga, Ana Blandiana, Răzvan Petrescu, Adriana Bittel, Ştefan Agopian, Ioana Pârvulescu, Bedros Horasangian, Adriana Babeţi, Petru Cimpoeşu, Simona Popescu, Florina Ilis, Ioan Es. Pop, Stelian Tănase, Gabriela Melinescu, Dumitru Ţepeneag, Norman Manea sau Herta Müller. Şi lista rămîne deschisă. Trebuie să fie teribil de frustrant să vezi că opinia celui care face canonul în România – fără să-l discute, ce-i drept –