În textul de mai jos este vorba despre o înrudire istorică între Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu, despre originile marketingului “la pachet” şi despre nostalgiile noastre alimentare şi paternaliste. Înainte de asta însă, vom face un viraj cu spatele în melancolia foamei din anii ‘80.
1. Conserva de carne de porc*
Chiar dacă zgârciurile și slănina din care se făcea pe vremuri intră acum în compoziția cremvurștilor de pui, conserva de carne de porc a anilor ‘80 a supraviețuit până azi. Firește, nu în forma ei romantică și apetisantă, cu cutia ruginită și eticheta decolorată în ani de zile pe raftul băcăniei.
Azi e deghizată sub cinci-șase etichete multicolore pe care stau lățite fileuri roșii și jamboane roz, dar din fericire, înăuntru găsești același amestec delicios pe care dacă-l dai la tigaie se topește integral. Asta e însă și ideea: să nu-l dai la tigaie, ci să-l mănânci pur și simplu așa, cu osânza albă și gustoasă în stare solidă.
Până să ajungi să muști din compoziţie trebuie să deschizi cutia.
Azi tragi de o ureche de metal, pe vremuri foloseai ciocanul și două-trei cuțite. Uneori, în tabla groasă de un centimetru se rupeau toate trei și priveai la conservă, flămând, ca la un seif. Alteori aveai noroc și, cu prețul unei mici tăieturi în palmă sau la deget, reușeai să desfaci mica fortăreață alimentară.
Conserva din carne de porc mi-a legănat adolescența militară și gastritele studenției cu inegalabilul ei gust natural, provenit direct din laboratorul de chimie. Azi, ea nu mai are gustul acela care te făcea să te simți ca la douăzeci de ani chiar dacă aveai zece, dar păstrează o parte din procedurile tradiționale cu nitrați și azotați. N-o recomand decât în cazul unei senzații de foame cumplite și, dacă se poate, asociată cu beție groaznică. În această situație, imperfecțiunile aduse de modernitate și de cei douăzeci de a
