Investitorii afectaţi de escrocheria de amploare organizată de Bernard Madoff au pierdut 21,2 miliarde de dolari, a declarat lichidatorul Irving Picard, citat de AFP. Această sumă este mult mai mare decât cea precedentă, care evoca 13 miliarde de dolari investiţi, şi reprezintă sumele care au fost efectiv încredinţate societăţii de investiţii a lui Bernard Madoff timp de trei decenii, a precizat el, în cursul unei conferinţe de presă. Madoff, care a fost condamnat la sfârşit
Investitorii afectaţi de escrocheria de amploare organizată de Bernard Madoff au pierdut 21,2 miliarde de dolari, a declarat lichidatorul Irving Picard, citat de AFP.
Această sumă este mult mai mare decât cea precedentă, care evoca 13 miliarde de dolari investiţi, şi reprezintă sumele care au fost efectiv încredinţate societăţii de investiţii a lui Bernard Madoff timp de trei decenii, a precizat el, în cursul unei conferinţe de presă.
Madoff, care a fost condamnat la sfârşitul lui iunie la 150 de ani de închisoare, a evocat în faţa tribunalului suma de 65 de miliarde de dolari, care includea dobânzile mari.
El a recunoscut în cursul procesului că nu a investit niciodată vreun ban din sumele care i-au fost încredinţate.
Instituţia americană pentru garantarea investiţiilor (Securities Investor Protection Corporation, SIPC) a aprobat deja plângeri în valoare de circa 4,43 de miliarde de dolari şi a acceptat rambursarea a peste 500 de milioane.
Acest angajament depăşeşte deja toate compensaţiile acordate de această instituţie de la crearea sa în 1970, cu scopul de a apăra investitorii, a declarat preşedintele SIPC, Stephen Harbeck.
Irving Picard, care trebuie să lichideze bunurile lui Bernard Madoff pentru a indemniza victimele, nu a recuperat până în prezent decât 1,5 miliarde de dolari, în special prin intermediul bunurilor escrocului.
SURSA: Mediafax