Dirijează Fanfara Elevilor Gabriel Chaborschi de când a luat fiinţă. A condus Fanfara Gărzilor Naţionale şi a fost răsplătit cu ordinele militare, clasele III şi IV de Ministerul Apărării Naţionale. profil Constantin Andrei are 35 de ani de activitate, în domeniul muzicii. În 1985-1989 a condus şi a fost dirijor la Fanfara Gărzilor Naţionale. „ Am primit ordinul militar clasa a IV –a şi clasa a III-a din partea Ministerului Apărării Naţionale, în acea perioadă. Am mai obţinut la Festivalul Fanfarelor, locul III la Bucureşti şi locul II la Sibiu ”, ne povesteşte Constantin Andrei. A mai predat la Cercul Militar Naţional din Râmnicu Vâlcea, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi Casa de Cultură din Călimăneşti. A activat la Centrul de Instruire Panait Donici din Râmnicu Vâlcea. În anul 1993, în Râmnicu Vâlcea a luat fiinţă Fanfara Elevilor Gabriel Chaborschi a Palatului Copiilor şi a Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea. Fanfara are în componenţă 18 elevi şi e condusă de Constantin Andrei. „ De la an la an vin tot mai mulţi copii. Printre cei 18 sunt şi două fete. Lucrez cu plăcere cu ei şi de fiecare dată le spun că prin muncă şi repetiţie reuşesc în viaţă ”, a precizat Constantin Andrei. Fanfara s-a înfiinţat la iniţiativa lui Dumitru Vlăduţ, inspector cu educativul la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea. „ Din prima promoţie 8 elevi au ajuns profesori de muzică, din care unul e în Israel ”, spune cu mândrie profesorul. În prezent, fanfara e susţinută de Ana Teodorescu, directoarea palatului şi Viorel Timofte, directorul Liceului de Artă.
Locul I la Festivalul Internaţional de la Viena
Fanfara a susţinut de-a lungul anilor peste 300 de concerte în judeţul Vâlcea, la Reci-Covasna, Sibiu, Târnăveni, Bucureşti, Târgu Mureş, Craiova şi Viena. A obţinut peste 140 de diplome şi trofee. „ Repertoriul fanfarei cuprinde toate genurile muz