Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency România şi Agenţia de Monitorizare a Presei cer intervenţia Curţii Constituţionale în privinţa referendumului lui Traian Băsescu, acuzând faptul că acesta abuzează de o prerogativă constituţională pentru a-şi crea avantaje în cursa electorală. Cele patru ONG-Uri îl acuză de fraudarea morală a alegerilor. Sursa: IPP
Ele vor ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR în acest scop, contestând organizarea plebiscitului pentru parlament unicameral în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale.
"Este vorba de o fraudă, aş numi-o morală. Noi credem că este vorba de o manipulare şi o distorsionare a discursului electoral. În campania aceasta electorală care este dedicată alegerilor prezidenţiale, candidaţii ar trebui să discute în opinia noastră în exclusivitate despre ceea ce doresc să facă cu România din perspectiva atribuţiilor scrise în Constituţie, atribuţii ale preşedintelui", a declarat Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului pentru Resurse Juridice Iorgulescu, la Realitatea Tv.
Se încalcă principiul egalităţii şanselor
Ea a explicat că organizarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale în condiţiile în care cel care candidează este şi cel care organizează referendumul este incalificabil, Traian Băsescu fiind astfel într-un profund conflcit de interese. "Cu alte cuvinte este şi iniţiator, este şi jucător, putem de vorbi despre un conflict de interese. Lucrurile acestea nu au fost luate în calcul de Avocatul poporului şi de Curtea Constituţională", a mai explicat Georgiana Iorgulescu.
Reprezentanţii societăţii civile mai spun că se încalcă principiul egalităţii şanselor între candidaţi şi critică faptul că Traian Băsescu apare pe afişe electorale, în calitate de candidat, dar şi pe afişele cu referendumul pentru parlamentul u