Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Shakespeare, „copilul inspirat al naturii” ale cărui piese se joacă în blugi

Publicat in Adevarul, joi 29 octombrie 2009 ·

Enigmatic şi contradictoriu, profund şi superficial, vulgar şi superb, acesta este „Marele Will”. Este fără îndoială cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, mereu modern, mereu pregătit să ne spună ceva. Deşi cariera de scriitor a fost scurtă (aproape 20 de ani), Shakespeare a scris două poeme epice, un ciclu de sonete şi 37 piese de teatru. De la politică la morală, de la violenţă la iubirea tragică, de la filozofie la metafizică, opera shakesperiană are tot ce doriţi. Puteţi alege. Important este că trebui să ştim de ce şi pentru ce alegem.

Textul lui Shakespeare conturează întreaga dimensiune umană de la naştere şi până la escatologie. Dincolo de mentalităţile epocii elizabetane, spectatorul descoperă în fiecare operă un compendium al sufletului omenesc; enigmatic şi contradictoriu, profund şi superficial în acelaşi timp, vulgar şi superb, vast şi insondabil.

Actorul joacă pe scenă piesele lui Shakespeare şi în costum de epocă şi în blugi, şi stând în balcon şi pe terasă, decorul nou sau vetust nu mai contează, teatrul fiind „contemporanul nostru”. Adevăruri general valabile transpar din scenarii sângeroase, comice sau înălţătoare. Hamlet e un revoltat, actor al unei drame pe care nu o înţelege, dar se trezeşte implicat în ea; regale Lear trăieşte o tragedie ce depăşeşte limitele umane; fără Romeo şi Julieta nu am fi învăţat ce este iubirea, iar Othello descoperă ce este dragoste omorând din gelozie.

Limbajul marilor tragedii a atins o putere poetică nemaipomenită. Shakespeare a început să scrie din ce în ce mai liber, utilizând stilul iambic fără rimă, stilul sobru dispare apoi, atingând un moment de vârf în sonete. A fost considerat “copilul inspirat al naturii”, deşi contemporanii săi l-au bănuit de fals, l-au acuzat de plagiat.

Timpul l-a salvat însă şi i-a acodrat tot respectul pe care îl merită. Opera sa cucereşte oriunde şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 19 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 14 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 27 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 9 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°