Propaganda în literatura pentru prepuberi și adolescenți este cea mai puternică, dar și cea mai imprevizibilă. Ce citeați când erați mici?

Eu citeam îndeobște cărți despre pionieri ruși, nu știu cum dădusem peste mina aia de aur. Dar cine crede că poate veni cu „Harry Potter“ la mine și pretinde o oarecare superioritate va primi un dispreț cât Siberia. Nici nu mai țin minte numele cărților, erau comice sau de aventuri, mai ales (fuseseră clonate și în românește de diverși autori cu talent până la genunchiul broaștei) despre forța pionierilor de a influența comportamentul lipsit de etică al adulților. Cum am nimerit peste acest tezaur ? Biblioteca SMA‑ului (Stația de Mașini Agricole) din localitatea în care m‑am născut era o furnizoare inepuizabilă, plus tonele livrate școlii. Ei bine, din rușii aceia anonimi și propagandiști, cele mai frumoase povești care ieșeau erau cu savanți sau cu acei copii care încercau diverse experimente științifice.

Jules Verne nu se bătea neapărat cap în cap cu acest cult al savantului rus. Era evident superior prin faptul că, la el, se inventase orgoliul, demnitatea și mai ales prin faptul că era… un clasic, nu un propagandist. Profesorii aceia exploratori nu se dădeau de ceasul morții pentru o aventură, doar ca să învingă imperialismul (ba chiar erau parte din el, altfel ce‑ar fi căutat cu balonul prin Africa?).

Și, dacă e să fiu rău cu acest „naș“, cum mi‑a fost Jules Verne, cred că nu întâmplător avea cea mai frumoasă colecție (vă amintiți acele cărți cartonate numerotate din care făceai „colecție“ – îmi spuneai un număr și îți spuneam titlul; sau invers) pe vremea comuniștilor. În fond, făcea parte dintr‑o utopie care nu disturba fatal, care dirija mintea către aspirațiile pure ale Vestului înainte să fie Vest. Rușii propagandiști lucrau cu toporul la același mit al savantului‑profesorului‑exploratorului nobil care